Proiectul „VISEAZĂ FĂRĂ SĂ FUMEZI” a fost finanțat de către Autoritatea Națională pentru Sport și Tineretși s-a desfășurat în perioada 03 octombrie – 23 noiembrie 2012, contribuind la realizarea priorităţii 1.5. Reducerea factorilor de risc care conduc la marginalizare şi excludere socială – Dezvoltarea şi diversificarea de programe-acţiuni în vederea reducerii numărului de tineri aflaţi în situaţii de risc: tineri consumatori de droguri din cadrul Metodologiei Concursului Național de Proiecte de Tineret 2012.
Scopul proiectului a fost creşterea numărului de tineri din Iaşi informaţi asupra pericolului consumului de substanţe etnobotanice.
Principalele activități derulate în cadrul proiectului au fost:
- desfăşurarea unui training pe tema pericolului consumului de etnobotanice în rândul tinerilor, susţinut de un formator de la Agenţia Naţională Antidrog Iaşi pentru 20 de tineri artişti ieşeni;
- realizarea unei compilaţii audio într-un număr de 1.000 de exemplare cu compoziții ale tinerilor artişti ieşeni având ca temă pericolul consumului de etnobotanice;
- organizarea unei campanii de informare a 1.000 de tineri ieşeni prin organizarea a 10 evenimente in parteneriat cu 5 licee şi 5 ONG-uri din municipiul Iaşi.
Bugetul total al proiectului a fost de 26.800 lei, din care contribuția Autorității Naționale pentru Sport și Tineret 21.000 lei (78,35%) iar contribuţia proprie a Asociației Tinerilor Ieșeni cumulată cu contribuţia partenerilor, 5.800 lei (21,65%).
Mai multe detalii puteți obține accesând site-ul proiectului: https://viseazafarasafumezi.wordpress.com